February 10th, 2009 9:09 am
“Sara, nu stiu cum sa-ti spun..nu stiu cu ce sa incep..ai o inmormantare in familie..”
Fata mi s-a ingalbenit..mainile s-au facut reci si am inceput sa tremur toata, uitandu-ma cu ochii mari la Yolanda..care cu greu imi zicea vestea: ” Unchiul tau, Trica, a murit azi-dimineata”. Nu..nu putea fi adevarat! Nu e bolnav, are doar 49 de ani, nu are nimic! Am coborat repede la mama..confirmandu-mi vestea ..avand aceeasi figura ca a mea.. Eram in soc, nu simteam nevoia sa plang, pentru ca nu credeam. Am plecat imediat la capela…unde ar fi trebuit sa ma conving de realitate.. Dar, nu. L-am vazut exact asa cum il stiu eu. Nici macar nu era palid..Inca i se intrezarea pe chip zambetul smecheresc ce-l avea mereu. A murit dintr-o data, fara sa avem sansa sa mai vorbim pentru ultima oara cu el..fara sa avem sansa sa ne cerem iertare..sa-i spunem cat de mult tinem la el.
Zi-mi, ca nu e adevarat! Zi-mi ca nu ti-ai lasat cei trei baieti si sotia singuri! Zi-mi ca a fost doar un vis urat..si ai sa te intorci iar acasa.. Zi-mi ca ai sa ne mai povestesti despre culturile islamice si despre religiile lumii..nu am sa te mai toc la cap cu ce cred eu..am sa te las doar pe tine sa vorbesti, doar ZI-MI ca nu e adevarat! Zi-mi ca multimea de oameni in negru ce roiesc prin casa ta nu sunt reali, ca e doar un vis ..huh, ce-as vrea sa fie asa..
Uitandu-ma la el, cum zacea in sicriu, ca un om care doarme, fara sa aiba vreun semn de om bolnav..sau altceva, imi doream sa se ridice si sa zica …ca totul a fost o gluma. Cum obisnuia el sa faca.
Imi zicea “Arici”..si deseori radea de parul meu buclat si-mi recomanda o freza emo.. La 49 de ani, il simteam ca imi intelege gandirea mea de 17 ani fara sa se forteze absolut deloc. Nu stiu cum reusea..dar mereu, mereu ma intelegea. Imi intelegea gandirea, nevoile.. Nici nu era nevoie de prea multe vorbe, ca deja stia ce vreau sa zic..ce vreau sa fac.. Mereu stia ce sa-mi raspunda la orice intrebare.. Si stia si cum sa-mi raspunda..sa inteleg. Mereu imi dadea sfaturi..si nu orice sfat.. Daca ma vedea suparata..din doua cuvinte…deja ma schimbam la fata. Vroia sa ajunga la fiecare concert de-al meu..nu stiu cum se facea, ca la marea majoritate nu putea sa vina..dar mereu, mereu imi zicea, ca atunci cand o sa am un concert la Milano ..sa-l chem ca vine de oriunde ar fi.
Promit, ca atunci cand o sa am acolo un concert..daca mai tine Pamantul asta..o sa fie in memoria ta! Meriti asta din plin! Stiu cat ti-ai fi dorit sa fii la nunta baietilor tai, cat ti-ai fi dorit sa iti vezi nepotii, sa te joci cu ei.. Sa le faci freze emo.. Sa te bucuri de familia ta.. De ce a trebuit sa pleci pe neasteptate..atat de repede? De ce?
Cand mama se enerva..cu bunica..mereu radeai de ea..ca se streseaza degeaba. Maritza de doua zile te cheama la ea..si nici nu stia ca ai murit.. Ieri si-a luat Mihai inima-n dinti, si i-a povestit.. Si atat vroia, sa apuce sa-si ceara iertare de la tine! Sa-ti zica ca te iubeste! De ce nu ne-ai lasat macar atat sa apucam ?
De ce trebuie sa fie atata durere, atata dor, atatea amintiri frumoase inramate in negru? De ce trebuie sa fie atatea lacrimi..atata puroi in suflet..atatea morminte..atatea familii indurerate..cu sufletele insangerate de dor ? De ce trebuia sa fii TU ? De ce acum, cand baietii tai au atata nevoie de tine ?! De ce ?
Toti prietenii tai, toata familia ta..se uita la tine neputinciosi.. Amintirile ne napadesc in minte si in suflet..
Mereu, mereu vei ramane in gandul si in inima noastra! Niciodata nu voi putea uita vocea, zambetul tau shmecheresc si mainile muncite. Si la Milano, vei avea un loc..de va fi sa vii.
Zi-mi doar atat: e un vis urat! Si lasa-ma sa-ti zic : Intoarce-te acasa!

February 10, 2009 at 8:56 pm
doarme sara…se va trezi…curand >:D:D< imi pare rau….
February 11, 2009 at 10:01 am
curand..
February 12, 2009 at 1:10 pm
Viata este comparata cu o calatorie de tren. Iata - http://idaniel.tv/2009/02/11/trenul-vietii/
Urcam (la nastere) si coboram (la incheierea vietii) - ce se intampla intre aceste doua momente este VIATA. Cum traim, pe cine intalnim, cum vorbim, cu ce ne ocupam in timpul calatoriei - arata cine suntem si in ce directie mergem. Ilustratia este foarte buna si extraordinar de sugestiva, desi are limitele ei.
Se merita sa pretuim persoanele care calatoresc cu noi (inainte de a fi vreo statie). Sa le aratam ca le iubim si sa le oferim ajutorul nostru. Se merita sa te bucuri de VIATA.
Calatorie placuta !
Viata merge inainte…
February 12, 2009 at 9:35 pm
Be strog maus >:D<
February 17, 2009 at 11:38 pm
Frumoase cuvinte, Sarah.
Inteleg perfect ce simti in clipele astea. Am fost si eu acolo de cateva ori. Nu pot decat sa-ti spun ca timpul le vindeca pe toate,dar o stii si tu: cicatricea ramane.
February 22, 2009 at 11:00 am
Multumesc, Ana . Am reusit sa trec peste..Chiar daca, vorba ta, cicatricea…ramane. Si inca doare..