De-as intelege..


Sunday, February 22nd, 2009

Nu inteleg, de-as intelege, in liniste-as abandona

cea mai frumoasa cautare care da sens intru catva.

Cu toata stralucirea-n traista astept sa spui un nu sau da,

dar taci, iar voci interioare vorbesc cu totul altceva.

 

Sa te provoc, in multe randuri, am incercat in camp deschis,

dar cu o strategie muta tu te-ai retras si te-ai inchis.

Vorbeste-mi clar, in termeni simpli, sa-nteleaga si-un copil,

nu vreau menajamente goale machiate cu figuri de stil.

 

Nu-s unicat sa zgudui lumea si nici nu mi-ar pasa sa fiu

un capatai din flori si frunze, doresc sa am si-un suflet viu.

Pirvelistea ce ma-ncojoara mi-arata cat de trecator

esti tu sau cel de langa tine in mers grabit de calator.

 

      Am prins in mana volumul de poezii al Aspaziei Sandu..si nu puteam fara ca macar una sa nu o am aici pe site :)

2 Responses to “De-as intelege..”

  1. elena miron Says:

    in speranta ca replayul meu va imprastia intristarea de pe fruntea ta, nu te uita ca uneori mai apare si-un nor….

    Nu te uita ca uneori. . .

    Imbraca-te cu o petala de lumina
    Poart-o in partea stanga, langa inima
    Nu te uita la florile din jur cum se-ofilesc
    Sopteste-mi in fiece dimineata doar atat : te iubesc

    Imbraca-te cu o petala de dragoste divina
    Privirea-ti –ca o cupa- de cer sa-ti fie plina
    Nu te uita ca uneori mai apare si-un nor
    E doar pentru ca lacrimile – ca si visurile – nu mor.

    Imbraca-te cu o petala nesfarsita de dor
    Pastreaz-o cat mai aproape de tine cand ochii te dor
    Nu te uita ca nu poti sa-i descrii culoarea
    E de-ajuns sa o simti ca pe-un gol ce-ti arata chemarea

    Imbraca-te cu iubirea ce ti se ofera deplina
    Cat universul si cat eternitatea de sublima
    Nu te uita ca uneori ai aripi obosite si frante
    Vei invata sa zbori odata cu ingerii printre cuvinte.

    Imbraca-ti sufletul cu o petala alba si fina
    Goleste-te de cat timp mai este inca lumina
    Chiar ochii de ti s-ar intuneca, sa nu plangi ;
    Razele vietii chiar si numai cu gandul poti sa le strangi.

    Imbraca-te cu o petala rotunda din soare
    Nu te uita inapoi, nu cumva sa te pierzi pe carare
    Priveste inainte si sus, unde floarea e-ntreaga
    Si fiecarei petale din caracter sa-i spui ca ti-e draga.

    Imbraca-te cu Iubirea ce ti se ofera deplina
    Nu zabovi – grabeste-te sa fii si tu lumina
    Nu te uita ca uneori aripile din umeri te dor
    E doar pentru ca visurile – ca si lacrimile – nu mor…

    cu mult drag, elena

  2. sarah Says:

    multumesc mult, elena…superbe versuri! :*

Leave a Reply